/* script Google analytics */

miercuri, 22 iunie 2011

Grecia 2009 - ( VI ) - Intâlnire cu zeii - Excursie pe Muntele Olimp - Paleos Panteleimonas sau o idilica Grecie rurala

  Dupa cele doua superbe excursii optionale la Meteora si Skiathos a urmat pentru noi o zi de relaxare în statiune, plaja si baie în apa minunata a marii, plimbare, voie buna si putin shopping. In ziua de joi era programata excursia la Muntele Olimp. Citisem relatari ale altor turisti despre o altfel de excursie si ma asteptam sa fie mai putin spectaculoasa sau mai putin memorabila, ca sa spun asa. Cum a fost în cazul nostru? Buna noastra gazda, dl. Niko, a organizat personal aceasta asa zisa excursie. Practic toti cei care ne-am înscris am plecat cu doua microbuze, unul condus chiar de patron, spre Olimp. Nu am avut ghid, dar am fost totusi multumiti de cele transmise de dl. Niko. Si daca excursia a fost departe de ceea ce asteptam referitor la Muntele Olimp, partea a doua cu vizita la Paleos Panteleimonas ne-a îmbogatit cu înca o experienta deosebita si ne-a facut ca per total sa dam un calificativ bun acestei deplasari.
  Excursia cuprinde doua momente importante: urcarea pâna la o anumita cota pe Muntele Olimp si vizita la o manastire situata pe munte, urmata apoi de servirea prânzului într-un sat traditional grecesc, Paleos Panteleimonas. Personal as fi dorit sa avem mai multe obiective în prima parte a excursiei si i-am si propus patronului grec sa ne oprim la site-ul arheologic de la Dion (unde, din fotografiile vazute mi s-a parut ca ar fi un loc interesant) sau în Litohoro (stiam ca este o localitate renumita pentru dulciurile facute acolo), dar nu am avut succes. Domnul Niko ne-a dus direct la un punct de belvedere situat la peste 900 m altitudine, ne-a aratat de acolo silueta vârfului olimpian, ne-a spus câteva povesti mitologice si câte ceva despre parcul national din zona ... si cam atât. Stiam din alte relatari ca de obicei se facea si o drumetie pe jos la aceasta excursie optionala, despre "Cada lui Zeus".... ei bine, noi n-am avut parte de asa ceva. Iar lipsa unui ghid calificat s-a simtit totusi. Ce ar fi de spus? Ca perspectiva spre mare, spre Riviera Olimpului este senzationala. Mare pacat ca atmosfera nu era tocmai limpede în acea dimineata, lucru ce nu ne-a permis niste fotografii de exceptie, dar ne-am putut bucura ochii totusi cu acest peisaj din partea sudica a Pieriei.

Oprire la punctul de belvedere
Drumul care sepuieste spre Olimp - din pacate, noi ne-am oprit cam repede...
Acasa la zeii olimpieni ... dar unde sunt zeii?
Perspectiva spre Vârful Olimp

Padurile din parcul national

Moment memorabil - cu dl.Niko pe Olimp

Ramâne pe alta data sa cautam zeii ....
  Dupa aceasta oprire în care ne-am apropiat de Olimp, dar parca nu suficient de mult (trebuia sa ne fi dus cât tinea drumul asfaltat, dar ...), am facut cale întoarsa, oprindu-ne însa la Manastirea Presfintei Treimi, întemeiata de Sf.Dionisie de la Olimp. Am descoperit aici un loc pitoresc, un asezamânt monahal superb, recent restaurat, punct de atractie pentru toti turistii ajunsi pe Muntele Olimp. O curte îngrijita, multa verdeata, o biserica deosebita - cam asta ne ofera aceasta manastire, inclusa de obicei în toate traseele de pelerinaj din Grecia, datorita localizarii sale speciale. Liniste ... multa liniste, parca si turistii erau mai putin galagiosi aici, amprenta distinctiva a unui loc deosebit care te apropie de spiritualitate, meditatie si credinta.
  Despre Sf.Dionisie de la Olimp, fondatorul acestui lacas de cult, se stie ca s-a nascut într-o mica localitate din Grecia si s-a calugarit de tânar la Megalo Meteora, primind apoi binecuvântarea de a pleca în pelerinaj la Ierusalim si apoi la Sfântul Munte. In Athos ajunge rapid staretul Manastirii Filoteu pe la 1492, lucru care nu a fost vazut cu ochi buni de calugarii bulgari numerosi, ce nu agreau staretia unui grec si au încercat sa-l omoare. Dionisie a scapat cu fuga atunci si s-a refugiat pe Muntele Olimp. Alaturi de Manastirea Presfintei Treimi pe care a înfiintat-o pe Olimp, si-a mai legat numele în mod similar si de o alta din Pelion, la Zagora. A fost canonizat pentru lupta sa de rezistenta în fata turcilor, fiind un adevarat "campion al crestinatatii".
  La ora prânzului nu prea am vazut calugari sau maicute prin curte, lumânarile erau cu autoservire (cutia pentru bani alaturi...), doar magazinul de suveniruri era deschis si populat. Am apreciat experienta cunoasterii unei manastiri ortodoxe destul de mult diferita de cele de la Meteora (si nu doar prin cadrul natural...) si asta a fost unul dintre reperele care ne-au facut sa nu ne para rau ca am mers pe Muntele Olimp. Voi ramâne însa, repet, cu regretul ca aceasta excursie nu ne-a apropiat un pic mai mult de ceea ce înseamna mitologia greaca, mai ales ca eram în apropierea unuia dintre cele mai potrivite locuri pentru asa ceva.

Intrarea la Manastirea Presfintei Treimi de pe Muntele Olimp
Biserica
 






  De la Manastirea Presfintei Treimi de pe Muntele Olimp am plecat spre ultima tinta a acestei excursii optionale, satul Paleos Panteleimonas, unde era prevazuta si servirea prânzului, inclus în pretul excursiei. Dupa dezamagirea ca nu ne-am apropiat mai mult de Olimp si oprirea interesanta de la manastire, nu aveam prea mari asteptari de la acest ultim loc prevazut în program. Insa, în cele din urma, pentru mine acesta a fost "clou-ul" zilei. Paleos Panteleimonas a fost cu adevarat o revelatie. O localitate mica, aruncata parca pe înaltimea unui deal la marginea Platamonasului, cu o vedere absolut minunata asupra Rivierei, satul este aproape complet reconstruit, renovat si arata senzational. Nu am înteles exact mecanismul revitalizarii acestui sat, domnul Niko nefiind clar în aceasta privinta. Nu stiu daca e vorba de bani europeni sau, varianta mai plauzibila din ce ni s-a spus - ca practic toate casele vechi din sat au fost cumparate de investitori privati germani, care au investit, au renovat si au dat o noua fata acestei localitati deosebit de pitoresti. Multe dintre constructiile renovate pareau într-adevar nelocuite si ni s-a spus ca sunt oferite la vânzare cu preturi exorbitante. Cert e ca investitiile au creat un loc minunat, unde natura se îmbina perfect cu constructiile acestea în stil traditional.
  Sunt constient ca nu aceasta este imaginea reala a unui sat grecesc autentic, însa este un cadru minunat creat si revitalizat pentru turisti. Si parca as prefera sa vad astfel de transformari si în multe zone rurale din România care sunt acum invadate de constructii kitch, care nu mai au nimic comun cu autenticitatea si amprenta locala. Macar aici, în Paleos Panteleimonas, rezultatul este în ton cu specificul si traditiile zonei.
  Platanii domina si acest sat, la fel ca si în Platamonas întâlnim si aici arbori mai batrâni de 5-600 de ani. O mica biserica restaurata si câteva pravalii unde poti gasi diverse suveniruri sau produse traditionale locale completeaza decorul acestei localitati. Am cumparat de aici câteva borcanele cu fructe în sirop, pe care grecii le servesc când îsi beau cafeaua, pe considerentul ca ar fi mai bune decât cele din supermarket, si poate ca nu am gresit.
  Masa a fost una obisnuita, un prânz la taverna, însa în grup mare nu ai cum sa te simti la fel de bine ca atunci când comanzi individual. Una peste alta, Paleos Panteleimonas a fost momentul care a dat valoare excursiei. Merita sa vizitati aceasta localitate daca aveti ocazia.

Paleos Panteleimonas
Vederea spre Riviera era superba....
 
Minunat...chiar daca atmosfera nu era senina...
 

Biserica din sat
Platani seculari
 
 
 
Fructe în sirop
 
  Dupa alte câteva fotografii cu minunata perspectiva a Rivierei (atmosfera s-a încapatânat sa nu se limpezeasca) ne-am reîntors în Platamonas, fara a fi cuprinsi de vreun entuziasm deosebit, dar si fara a fi dezamagiti. Excursia la Muntele Olimp este cea mai putin costisitoare dintre optionalele disponibile, doar 20 eur/persoana si asta cu masa de prânz inclusa, dar totodata, cred, este si cea mai putin spectaculoasa. Insa poate fi o alternativa placuta la a petrece o zi în statiune. Sunt convins ca daca am fi avut parte de opriri la Litohoro si la Dion ar fi fost o excursie mai reusita.
  Era deja joi, eram de 6 zile în Platamonas si vacanta noastra în Grecia se apropia de sfârsit. Pe mine totdeauna apropierea încheierii unei vacante ma întristeaza si pentru a evita sa fiu deprimat de aceasta situatie care apare inevitabil, caut totdeauna sa programez lucruri interesante în ultimele zile de vacanta. Asa ca si pentru ultima zi întreaga din Grecia ne-am planificat o actiune atractiva - o vizita la Castelul Platamonas - despre care voi povesti în postarea urmatoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu