/* script Google analytics */

luni, 7 octombrie 2013

Vacanta 2011 (45) - Salzburg - Haus der Natur

    Era 15 august - zi de mare sarbatoare atât pentru noi, cât si pentru austrieci. De fapt cred ca la catolici aceasta zi este una dintre cele mai importante sarbatori religioase. In plus este si onomastica sotiei mele, asa ca ma gândisem sa încercam câteva repere mai romantice din zona pentru aceasta zi, situate în afara Salzburg-ului - pentru ca prognoza meteo dadea sanse de ploaie de peste 90% în oras. Asa ca initial propunerea pentru aceasta zi era sa ajungem dimineata la Chimsee - cel mai mare lac bavarez, unde decorul natural, plimbarile cu vaporasul între insule si palatul lui Ludwig II promiteau sa ne ofere momente deosebite. Apoi, vizam ca dupa prânz sa revenim în Austria, sa mergem în micuta localitate Schleedorf - pentru o vizita la Kasewelt (o distractie pigmentata cu informatii, gastronomie si posibilitatea de a vedea cum se fabrica brânza si untul la o mica ferma austriaca). Speram sa fie ceva inedit si de obicei chiar vizitam astfel de locuri în strainatate, desi stim ca sunt destul de mult cosmetizate în scop turistic. Urmatoarea tinta speram sa fie drumul panoramic Postalmstrasse Abtenau, despre care se spune ca este superb si permite accesul turistilor într-o minunata zona de pasuni alpine (cea mai mare din Austria) - fiind al doilea mare platou înalt din Europa. Iar la finalul zilei doream sa revenim în Salzburg, în decorul unei seri de vara, pe cochetele stradute din Orasul Vechi si sa descoperim vreun restaurant specific care sa ne tenteze, pentru a încheia în mod placut aceasta zi de sarbatoare.
     Dar, nu totdeauna planurile îti ies asa cum ai vrea si de multe ori chiar ca nu scapi de ceea ce îti este frica. Dimineata, priveam pe acel canal meteo austriac cum ploua marunt în Salzburg si se parea ca totusi Bavaria  (aflata la o aruncatura de bat de Bad Durrnberg) era ferita de precipitatii. Cerul închis nu anunta însa ceva bun.... Am decis sa mergem conform planului, am trecut în Germania si pe autostrada am parcurs rapid cei aproape 100 km pâna la Prien am Chimsee, portul din care voiam sa luam vaporasul spre insula Herrenchimsee. Insa, desi nici o picatura nu ne lovise pâna atunci, când am intrat cu masina în parcarea de lânga debarcader a început ploaia. Ce mai era de spus - nimic - era evident ca vremea nu ne dadea nici o sansa. Un cer acoperit cu un strat gros de nori, o ploaie marunta si deasa - ce parea a fi de durata - ne aratau nu numai ca soarele nu avea sa ne mângâie în acea zi, dar si ca erau slabe sanse ca ploaia sa se opreasca în urmatoarele multe ore.
    Am decis atunci sa ne întoarcem, sa pastram plimbarea pe lac si vizita la palatul lui Ludwig II pentru o alta zi, pentru ca era pacat sa o facem pe ploaie. Am revenit în Austria, unde ploua si aici la fel de iritant si atunci am realizat ca trebuie sa schimbam total planul zilei. Vremea nu ne dadea vreun motiv sa mai încercam sa ajungem la Abtenau, asa ca ne-am hotarât sa petrecem ziua pâna la urma tot în Salzburg. De obicei, când vremea ne este potrivnica si ne aflam într-un oras ofertant, trebuie sa ne cautam activitati în interior si atacam muzeele din acea zona.
    Am lasat masina într-un Park and Ride si pe ploaie am ajuns în Altstadt. Insa ghinioanele nu se încheiasera... Primele obiective vizate erau Palatul Residenz si colectia de picturi din Residenz Galerie. Insa când ajungem aici - stupoare - accesul vizitatorilor nu era permis! Un anunt elegant si politicos întâmpina vizitatorii în holul de la intrare, mentionând ca practic întreaga cladire era închiriata pentru un eveniment oficial si ca urma sa revina în circuitul public de vizitare abia în 22 august. Era o data la care noi aveam sa fim deja departe de Salzburg, asa ca nu am putut vizita nici palatul medieval al arhiepiscopilor de Salzburg (despre care stiu ca pastreaza splendide camere oficiale si de locuit în stil baroc timpuriu), nici colectia de picturi ce are în prim plan scoala olandeza de sec.XVII, cu opere remarcabile de Rembrandt, Rubens si Breughel.
     Trecuse binisor de prânz si nu reusisem sa vedem mai nimic în acea zi. Iar ploaia continua la fel de suparator, fara semne ca ar slabi în intensitate. Atunci am decis sa încercam un alt obiectiv - Haus der Natur. La Viena avusesem o experienta extrem de placuta si interesanta într-un astfel de loc, asa ca ne-am zis sa încercam sa vedem ce ne ofera o institutie similara din Salzburg. Ei bine, desi am fost putin circumspecti la început, la final am putut concluziona ca Haus der Natur din Salzburg a fost o surpriza extrem de placuta, un loc care merita pe deplin sa fie vizitat.

Sala cu dinozauri - una din atractiile de la Haus der Natur
Acvariul muzeului

     In mod evident, nu se poate compara ca spatiu cu celebrul NHM (Natur Historische Museum) - unul dintre cele doua uriase muzee de pe Ring-ul vienez. Totusi, Haus der Natur din Salzburg nu este chiar micut, are peste 80 de sali de expozitie care poarta vizitatorul prin diverse habitate de pe Terra. Se vede clar inteligenta si ingeniozitatea celor care au asigurat conceptia expozitiilor, s-a realizat aici un ansamblu extrem de reusit. Acvariul, zona reptilelor (vii), coloniile de insecte, sala descoperirilor spatiale, multa interactivitate, lumea cristalelor sau corpul uman sunt doar câteva dintre reperele muzeului.
     In ziua aceea foarte ploioasa, aglomeratia era mare - probabil multi turisti îsi cautasera refugiu în spatiile interioare ale muzeelor. Primele camere de la Haus der Natur prezinta gigantii lumii preistorice - dinozaurii - atât prin fosile, cât si prin replici fixe sau animate din plastic, la scara apropiata de cea reala. Nu lipsesc picturile murale si prezentarile 3D.
    Exista un sector foarte interesant cu multe diorame, realizate de unul dintre pictorii austrieci faimosi, Wolfgang Grassberger, considerat unul dintre pionierii acestei tehnici muzeale. Folosind oglinzi si alte tehnici de iluzii optice se creeaza impresia de spatii largi în încaperile care au în realitate o dimensiune redusa.

Diorame extrem de reusite în Haus der Natur
Sectorul animalelor din diferite arealuri
    Un sector foarte apreciat de cei mici este cel al reptilelor. Si aici exista posibilitatea sa-ti planifici vizita cunoscând momentele în care se realizeaza hranirea animalelor vii. Spectacolul este extrem de interesant, dar nu a fost cazul în acea zi, noi ajungând sa vizitam Haus der Natur ca o varianta de rezerva, asa cum am explicat mai sus.
     Biletul de intrare la Haus der Natur costa 7,50 euro/adult (6,50 euro în 2011), dar un Salzburgcard valid ofera o intrare gratuita.
    Chiar si curiozitatea celor pasionati de cercetarea lumii micro este satisfacuta, având si ei la dispozitie un cadru bine amenajat, dotat cu microscoape puternice si functionale unde pot vedea diverse mostre pregatite de muzeologi si aflate la dispozitia publicului. Urmarind instructiunile poti studia la microscop diverse organisme vii, lamelele fiind pastrate în incinte separate, unele la rece, iar vizitatorul îsi poate alege el însusi obiectul de studiu. Libertate deplina, interactivitate, lucru individual - ce ti-ai putea dori mai mult? Este atât de departe de atmosfera tipica a unui muzeu de stil vechi, iar asta este minunat si antrenant.

Sectorul reptilelor
Asa se poate deschide gustul pentru cercetare, prin joaca la muzeu...
   Domeniile de interes se succed unul dupa altul, incursiunea în lumea naturii la Haus der Natur propunând multe optiuni si puncte de interes. Exista o zona dedicata explorarii spatiului cosmic, dar si una în centrul careia se afla corpul uman. Un alt sector trateaza lumea insectelor si arachnidelor, iar la un alt etaj regasim o invitatie în mineralogie, în lumea rocilor si cristalelor.
   Insa cel mai mult mi-a placut un sector special, al unei expozitii temporare ("Science Center"), dedicat copiilor mai mari, cel în care puteau experimenta diverse activitati stiintifice adecvate acestei vârste. Credeti-ma ca era un spatiu absolut extraordinar si pentru adulti, mai ales ca acestia chiar stiau despre ce este vorba si ce se asteapta de la acele experimente. Multe, multe demonstratii experimentale din fizica, matematica si chimie - o adevarata încântare. Multe aplicatii din fizica ce foloseau dispozitive hidraulice si pneumatice - toate ilustrari ale legilor presiunii, cu sugerarea aplicatiilor practice ale acestora. Demonstratii ce aveau drept focus forta centrifuga ori inedite demonstratii si aplicatii ale unor teoreme din matematica. In esenta un spatiu larg de joaca, de învatare prin experiment si joc - poate cel mai bun concept de instruire pentru vârsta la care se poate trezi interesul celor mici pentru stiinta si pentru lucruri si abilitati care pot deveni foarte serioase în viitor.

Demonstratie privind functionarea polizorului medicului stomatolog
Multe dispozitive pneumatice...
... o inedita demonstratie "lichida" a Teoremei lui Pitagora...
... exemplificarea fortei centrifuge ...
... masurarea individuala a fortei în cele doua mâini
   In concluzie, vizita la Haus der Natur a fost mult peste asteptari. In Austria raportam orice muzeu din provincie la cele din Viena si nu credeam ca muzeul din Salzburg poate avea vreo sansa de comparatie cu faimosul NHM. Insa Haus der Natur ne-a aratat ca se poate, ca un muzeu provincial poate fi cu adevarat la înaltime, ca poate induce vizitatorilor un sentiment de caldura, de apropiere, ca te poti simti extraordinar într-un spatiu altfel nici pe departe la fel de generos precum cele din Viena. Este un minunat exemplu ca acolo unde exista inteligenta, pasiune, motivatie si dorinta de a face un lucru cu adevarat remarcabil (desigur, trebuie sa fie si resurse materiale...) - chiar se poate realiza ceva demn de apreciat.

Panou publicitar original cu sponsori la "Centrul de stiinta" al muzeului

   Si pentru ca afara vremea chiar nu dadea semne ca se va schimba, am continut un timp plimbarea prin ploaie pe stradutele din Centrul Vechi, prin pietele din aceasta zona. Am gustat uriasele sandwich-uri (de marimea unei pâini negre rotunde) cu sunca traditionala realizata în zona (din carne de vita, cu un procedeu special de afumare si prelucrare), ne-am învârtit pe unde am mai putut pâna am hotarât sa marcam sarbatoarea cu un dulce traditional, despre care am înteles ca ar fi un preparat specific Salzburg-ului.
     Multe localuri ofera acest preparat si dupa o cautare destul de lunga am ales unul care ni s-a parut a fi mai frecventat de localnici - poate cea mai buna optiune când alegi un restaurant în strainatate (de fapt unde ni s-a parut ca erau mai multi vorbitori de limba germana...). Un cadru intim, cu atmosfera specifica, unde în principal am dorit sa gustam faimosul Salzburger Nockerln.
    Salzburger Nockerln este în esenta un sufleu, realizat din ou, faina, zahar si vanilie, servit în platouri ovale cu o forma specifica (cu 3 sau cu 2 moturi - pentru 3 sau 2 persoane), sufleu ce se gaseste peste un pat de sos de zmeura. Este delicios, usor si crescut foarte bine, iar combinatia cu aroma zmeurei este cum nu se poate mai potrivita. Iar portiile sunt extrem de generoase, chiar si pentru cei mai mari iubitori de dulciuri. Recomand cu caldura acest desert, mai ales ca este cel mai specific preparat gastronomic dulce asociat orasului lui Mozart.

Multe localuri promoveaza acest preparat specific Salzburg-ului - Salburger Nockerln
In asteptarea sufleului...
Salzburger Nockerln - un deliciu....
Fiica mea a dorit si un Mohr im Hemd - alt desert specific austriac

    Cam aceasta a fost povestea acelei zile de Sf.Maria, în care vremea ne-a fost complet nefavorabila (din fericire am întâlnit ploaia pentru ultima data în acea vacanta...). Vestea buna pe care am aflat-o pe internet la sosirea la locatia de cazare din Bad Durrnberg era ca a doua zi urma sa avem soare, ca ploaia trecuse si nu avea sa se mai întoarca. Asa ca ne puteam planifica în conditii optime explorarea în continuare a Salzburg-ului, pentru ca mai aveam multe, multe de vazut...